Sub cearcănele succesului

Depozitarul cel mai prodigios al amintirilor hazoase despre Mircea Vintilă este poetul şi publicistul George Stanca.

de Miron Manega
27/02/2009

De la George Stanca am aflat de unde i se trage lui Mircea Vintilă porecla (sau supranumele) de Ciocu: era „pseudonimul” lui de cartier, prescurtarea de la Mirciocu. Adică Ciocu! S-au cunoscut în 1969, la Student Club, unde au vrut să facă o trupă împreună. „Eu tocmai plecasem din formaţia Odeon, unde fusesem solist vocal – povesteşte Stanca. Mai făceau parte din acel grup Nicu Enache şi actualul ziarist Horia Alexandrescu. Mă păcăliseră la bani şi i-am părăsit… Aici, la Student Club, l-am cunoscut pe Mircea Vintilă, cu care am încercat să fac o altă formaţie. Mircea studiase violoncelul, avea ceva şcoală muzicală, dar amândoi voiam să fim solişti vocali. Eu îl tot împingeam spre instrumente: «Cântă, bă, şi tu la chitară, la contrabas, la ceva, că te pricepi». El, nimic, voia solist vocal. Şi eu la fel… Până la urmă eu am renunţat la cariera muzicală înainte de a o începe şi am intrat în Cenaclul Flacăra ca redactor, iar Ciocu s-a apucat să cânte folk.”

TUTUIREA. La scurtă vreme, în baza vechilor proiecte nerealizate, Stanca l-a adus pe Ciocu la Păunescu (tot el îl adusese, la cererea „boss-ului”, pe Doru Stănculescu). „Păunescu l-a plăcut foarte mult şi l-a păstrat în Cenaclu. Şi aşa a început nebunia cu Flacăra, cu marile turnee, cu chefurile celebre de după, la care tot folk se cânta şi aşa mai departe. La chefurile astea s-a născut şlagărul emblematic al lui Ciocu Vintilă, «Un’ te duci tu, mielule?», pe nişte versuri populare, la care Păunescu a făcut finalul.” Perioada Cenaclului Flacăra a fost, probabil, cea mai plină de întâmplări, care mai de care mai pline, unele de haz, altele de tâlc. „O fază haioasă a fost când Păunescu a luat decizia istorică să-l tutuim – povesteşte George Stanca. Ne-a chemat pe mine şi pe Ciocu într-o seară la el acasă şi ne-a comunicat vestea. «Gata, mâine facem şedinţă de tutuire» – ne-a zis. «Mă, George – mi-a zis Ciocu când am ieşit la o ţigară –, eu n-am, mă, curajul să-l tutuiesc pe boss. Cum să-l tutuiesc?»… Până la urmă, Păunescu s-a răzgândit în ultima clipă… Avea doi turnători printre noi, care ne pârau la el – dar pe care el nu putea să-i sufere –, şi când s-a gândit (mi-a spus el după aia) că şi ăştia or să-l tutuiască i s-a tăiat tot cheful. «Vă aleg eu pe cei câţiva care să mă tutuiţi», mi-a spus, dar nici asta nu s-a mai întâmplat.”

Fiecare piesă a lui Mircea Vintilă are o poveste a  ei, lucru pe care George Stanca l-a remarcat foarte bine. „Avea Ciocu o piesă extraordinară – spune el – pe nişte versuri dumnezeieşti ale lui Nechifor Crainic: «Ţara lui Lerui-ler». Nu o putea cânta pe scenă din motive lesne de înţeles. Ne-o cânta în schimb la chefuri… Până într-o zi, când un băiat care cânta la muzicuţă, dorind să intre în graţiile lui Păunescu, îi zice: «Boss, n-ar fi bine să-i faceţi dumneavoastră lui Ciocu Vintilă alte versuri la piesa asta, care este atât de frumoasă? Nu e păcat să n-o audă şi publicul?». Păunescu atât a aşteptat: în cinci minute a făcut versurile şi a ieşit «Dulce Românie»”.

Dar cea mai savuroasă amintire a lui George Stanca despre Ciocu Vintilă, din perioada Cenaclului, a fost o fază petrecută la Costineşti: „Într-o dimineaţă, îl văd pe Păunescu supărat, repezindu-i pe Doru Stănculescu şi pe Ciocu: «Şi vă rog, Doru şi Mircea, să terminaţi cu băutura. Din clipa asta vă lăsaţi de băut!»… Pe la prânz, îi văd pe Doru şi pe Ciocu la braserie, cu sticlele în faţă. «Ce faceţi, bă, sunteţi nebuni? – le zic. Păi, n-a zis Păunescu să nu mai beţi? – Da – zice Doru, dar cum a zis?». Mă uit la ei nedumerit. «A zis aşa – completează Ciocu: Doru şi Mircea să nu mai bea! Dar pe mine mă mai cheamă Dragu, iar pe el Emil. Acum beau Emil şi Dragu. Deci, noi nu ieşim din cuvântul lui boss. Să ne trăiască! Noroc, Emile! – Noroc Dragule!»”.

„A fost o perioadă când maică-sa nu-l mai lăsa să bea. De aceea, la telefon vorbeam cifrat. Ziceam că mergem la bibliotecă. «Ai grijă, îmi spunea, să pregăteşti trei volume de proză. Moromeţii. Dacă nu, două volume de Dostoievski». Moromeţii însemna vin, iar Dostoievski însemna votcă”
George Stanca

„OPERAŢIUNEA MONSTRUL”

În lungile turnee făcute împreună, Ciocu prefera să stea în cameră cu George Stanca. Motivele erau mai multe, dar unul era acela că lui George îi plăcea să povestească, iar lui Ciocu îi plăcea să asculte. „Ia zi, bă, Gigi, cum e?” – îşi pregătea Ciocu repriza de ascultat. Şi Stanca începea… Din când în când, Ciocu îl reactiva cu câte un: „Şi?”… Singurele sale comentarii erau: „Aha!”, „Da?”, „Serios?” sau „Zău?”. Scena se repeta în fiecare seară, ore în şir, ca o replică la celebra scenă din cort cu Marin Moraru şi Toma Caragiu în filmul „Operaţiunea
Monstrul”.

PE STRADA DOCTOR LISTER, ULTIMA CASĂ PE STĂNGA
Ceea ce dă farmec multora dintre cântecele lui Mircea Vintilă e faptul că introduce în ele detalii autobiografice de care publicul larg nu ştie, dar le simte parfumul şi căldura. Şi cel mai bun exemplu este Miruna: o piesă atât de frumoasă, încât George Stanca a vrut ca primul copil care urma să se nască în familia sa (mai exact în familia surorii lui) să se numească Miruna. N-a avut noroc, pentru că nepoata a fost… nepot. Sau: Ciocu locuia în Cotroceni, pe Doctor Lister, ultima casă pe stânga (precizare făcută de George Stanca). De la el începea dealul Cotrocenilor. Există un cântec ale cărui versuri (compuse de Mircea Vintilă) sună cam aşa: „Şi pe strada Doctor Lister/ La numărul şaizecişase/ Şade-o liceană blondă/ Cu un maxi de mătase”. Ciocu a absolvit, ca subinginer, Facultatea de Utilaje Construcţii şi a fost repartizat la Siriu, în judeţul Buzău. Păunescu a făcut ce-a făcut şi l-a adus în Bucureşti. Dar cât a stat acolo a lucrat cu autobaza IRTA Galaţi, care i-a inspirat un vers în piesa „Toată ziua fuste, toată ziua bluze”.

1,5 METRI DE SLĂNINĂ

Socrul lui George Stanca îi trimitea ginerelui în turnee, cam la două săptămâni, pachet prin poştă. Socrul fiind ardelean, în pachet se afla invariabil şi o bucată de slănină. Când se profila un turneu mai lung, Ciocu îl anunţa, grijuliu, pe colegul de cameră: „Gigi, vezi că avem un turneu de 20 de zile. Vorbeşte şi tu cu socru-tău să ne trimită cam un metru jumate de slănină. Asta doar pentru noi doi. Dacă vrei să mai dai la cineva, spune-i să ne trimită mai mult”. Mircea Vintilă avea un sistem propriu de cuantificare a slăninei.

Sursă: Jurnalul Naţional

  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: