O poveste Brambura

De câţiva ani încoace, Mircea Vintilă apare secondat pe scenă de o trupă… Brambura!

de Dana Cobuz
27/02/2009

O mică isto-rie a trupei Brambura ne-a „predat” Gelu Ionescu, clăparul „de serviciu”: „Prin 2002 ne-am format ca trupă, când ne-am apucat noi de lucrul la albumul «Toţi într-o barcă». La acel moment eram în formula: Eugen Caminschi la chitară, Gelu Ionescu la claviaturi, Vadim Tichişan la tobe, Cătălin Creţeanu la bas, Elena Pavel şi Andrada Popa – backing vocals. Aşa am şi apărut în primul videoclip, împreună cu Mircea”. Mai târziu, trupa s-a „simplificat”, pe lângă Gelu Ionescu şi cele două backing vocals apărând chitaristul Robert Enache. Cât priveşte numele trupei, deşi probabil toată lumea îi ştie geneza, să mai spunem o dată că s-a născut dintr-un vers al unei piese ce se numeşte „Cu tine prin New York”: „Brambura pe drumurile vieţii”. „De aici, mai ales că noi eram brambura, lucrând la acest disc ba la unul acasă, ba la altul, ni s-a părut o alegere foarte potrivită să ne numim Brambura”, povesteşte Gelu Ionescu.

DRAMĂ DE SUCCES.
În formula „mică”, în care activează şi acum, Brambura şi Mircea Vintilă au scos  în 2005 albumul „Opere şi operete”, volumul I. Despre acesta ne vorbeşte şi George Mărăcine, CEO Intercont Music: „Totul a plecat de la ideea unei serii de «best of»-uri cu piese vechi reînregistrate. Colaborarea cu Ciocu este mai mult decât excelentă. Eu îl consider un profesionist foarte pedant, cu care nu am avut nici un fel de problemă… muzicală sau relaţională”. Printre toate piesele clasice ale lui Vintilă incluse pe acest album, ascultătorii au avut surpriza „Dramei de cartier” – colaborarea foarte reuşită dintre folkist şi hip-hop-erul Barac, fostul component al trupei Verdikt. „Piesa aceasta a fost concepută ca o piesă de teatru, fiecare are rolul lui, fiecare are partea sa de interpretare”, a explicat Mircea. Drama reconstituie un scenariu desprins din realitatea „de cartier”, cu parfum de „ură, lacrimi, durere şi mister”: personaje colorate, amoruri în trei, trădări încununate de o… crimă! Îndrăzneţul proiect folk-hip-hop a avut parte şi de un videoclip surprinzător, în regia lui Cristi Gugu. Pentru că s-a dovedit a fi pe gustul publicului, „Opere şi operete” va avea şi o continuare, volumul al doilea, plănuit să apară pe piaţă la începutul acestei veri.

Tonul folk al Bramburei ne face să revenim la Gelu Ionescu, cel care îi face o minunată caracterizare corifeului: „Pe scenă e o stare foarte frumoasă cu Mircea. Textele pieselor lui sunt foarte frumoase şi, de cele mai multe ori, te vezi în locurile despre care el cântă: pe Strada Popa Nan, parcă simţi mirosul ăla de vechi al Hanului lui Manuc… Cântă ca şi cum ar povesti: pe fundal se aud sunete, iar în faţă ai un povestitor genial!”.

„Dramă de cartier” a reprezentat probabil una dintre cele mai mari provocări pentru Mircea Vintilă: cot la cot cu hip-hop-erul Barac, el a povestit cântând „realmente” despre relaţia Santiago-Marlena-Viorel

Sursă: Jurnalul Naţional

  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: