Moromete de Bucureşti

Aurel Mitran fiind un „mitică” (în adevăratul sens al cuvântului), iar Ciocu – singurul folkist al Bucureştiului, „lipitura” s-a produs de la sine.

de Dana Andronie
27/02/2009

Ce-ar fi dacă ar face un spectacol având ca temă Capitala, despre care Mircea Vintilă cântă de atâţia ani?! „De ceva timp, plănuim să facem un concert extraordinar. Ciocu este singurul folkist care cântă despre Bucureşti… Despre Strada Popa Nan, despre Hanul lui Manuc, despre Calea Vitan, Universitate, Obor (vezi «Dragă Miruna»). Şi el este un bucureştean par excellence. Deşi casa unde s-a născut, pe Calea Plevnei, a fost demolată….”, spune Mitran. Dar cum atât impresarul – domnul Mitran – cât şi artistul – domnul Vintilă – se grăbesc întotdeauna încet, îşi tot spun că mai au timp să-l facă! Amândoi se lasă, probabil, conduşi de principiul lui Dostoievski, şi anume: „timpul meu îngăduie, timpul îmi aparţine numai mie”. Ne dorim ca cei doi „mitici” să nu ajungă să spună precum olteanul Marin Sorescu: „Mie mi s-a omorât timpul, Onorată instanţă”.

FĂRĂ DUŞMANI. Ciocu Vintilă conduce foarte încet, foarte atent. El, de altfel, aşa şi trăieşte. „A avut o perioadă mai agitată în viaţă, dar el este genul anglo-saxon. Când a ajuns la concluzia că trebuie să aibă alt sistem de viaţă, a întors clepsidra şi a luat-o de la capăt. A făcut atât de multe într-o viaţă de om! Nimeni nu poate să descrie maliţiozitatea zâmbetelor lui Cioculeţ. El vinde poveşti. Şi nici măcar nu întreabă cât costă. Niciodată n-a spus eu vreau atâţia bani, deşi el se impresariază pe el”, depune mărturie Aurel Mitran.

Când a început „amorul” cu Cioculeţ? „În 1980, m-am nimerit într-o vacanţă de-a mea de teatru într-un turneu de-al lor, al Cenaclului Flacăra. De comun acord cu Nicu am stat în acelaşi hotel, în Eforie Nord. Ne-am văzut la o masă prelungită şi ne-am plăcut. Fiind un tip mai sărit ca mine la vârstă, dar nu fatalmente, avem acelaşi sistem valoric.

Una peste alta se fac 29 de ani de când îl ştiu. De altfel, este printre puţinii artişti cu care am lucrat în viaţa mea şi nu-i cunosc nici un duşman. Nimeni, niciodată, la nici un fel de masă n-a spus vreodată ceva de rău de Mircea Vintilă”, mărturiseşte Mitran.

EGAL CU EL ÎNSUŞI.
Cei doi au o relaţie care nu a funcţionat ceas de ceas, zi de zi. Se respectă, iar prietenia se bazează şi pe un sistem de umor care le este comun. „Nu l-am impresariat niciodată. Cioculeţ este un personaj cu totul şi cu totul deosebit în peisajul muzicii folk. Dacă stau să mă gândesc adânc, ceea ce mi se întâmplă rar, Ciocu şi-a creat singur o poveste. Nu l-a ajutat nimeni. Este un om greu de băgat într-un sistem. Şi debutul, şi menţinerea sa pe piaţă au avut o traiectorie destul de singulară. N-a fost contestat niciodată. A venit, a cântat, i-a plăcut cui i-a plăcut şi asta a fost! Este un om cu care orice discuţie ai avea este dezarmantă. Are un mod de a fi cu totul şi cu totul special. Este egal cu el însuşi şi nu dă socoteală deloc şi nimănui”.

TOVARĂŞA CLĂTICI.
Cu acest fel de a fi, cu această mare personalitate, într-o breaslă care nu e făcută doar din măicuţe, lumea a înţeles un lucru foarte important: „Aşa e Vintilă!”. „Oamenii au realizat destul de repede că nu-l pot schimba. În plus, având un umor total aparte, este un tip pe care nu se poate supăra nimeni. Acum câteva luni mă întâlnesc cu el şi mă întreabă, cu cel mai serios aer: «Aurici, ce mai ştii de tovarăşa Clătici?» Clătici era tovăraşa de la propagandă. Am râs ca prostul… Aia venea şi îi cenzura cântecele… «Popa Nan este o stradă spre Hala Traian/ de la Foişor până în Calea Vitan». Ei, au început demolările şi Popa Nan nu mai ajungea până în Calea Vitan. Ciocu nu s-a plâns niciodată, dar piesa n-a mai fost difuzată mulţi ani. A primit cu zâmbetul pe buze această nedreptate”, povesteşte Mitran. „Umorul este doar o altă formă de apărare împotriva universului”, spunea Mel Brooks. Umorul fin care-l defineşte pe Mircea Vintilă ne aduce aminte de Ilie Moromete. „Moromete se întreba la final: «Şi acum noi unde mergem, Niculae?». El ştia în permanenţă ceea ce are de făcut, dar în acelaşi timp se arăta uimit faţă de drumul pe care îl urmează. Şi Cioculeţ este la fel. Mai este şi foarte politicos, reprezintă bucureşteanul interbelic. Este un personaj din Craii de Curtea Veche. Un fel de Lordul John cazat pentru o scurtă perioadă de timp la Hanul lui Manuc”, spune Aurel Mitran.

UN BUN-SIMŢ MUZICAL
„A fost unul dintre primii folkişti din România, dacă nu chiar primul, care a cântat cu o formaţie de acompaniament. L-am văzut la Sala Palatului când cânta cu marea formaţie de rock progresiv Basorelief”, povesteşte Aurel Mitran. Ciocu Vintilă a avut grijă ca, la vremea respectivă, orchestraţiile să fie bine făcute. „A avut inteligenţa să se adreseze cui trebuie ca să fie. Instalaţiile de sonorizare erau alea care erau. Îţi trebuia un foarte bun dozaj la orchestraţiile pe spate, ca să se audă şi vocea lui Cioculeţ, şi piesa în esenţă. Are un bun-simţ muzical extraordinar…”, mai spune impresarul.

„NU TREBUIA BĂGAT FOARTE MULT COMBUSTIBIL PE FOC”

Este suficient de detaşat, încât să-ţi adreseze şi 34 de întrebări, cu pauzele de rigoare, pentru ca în trei săptămâni să revină asupra lor. „Însă, dacă i-ai cucerit inima şi are încredere în tine, este de partea ta necondiţionat. Te poţi aştepta, la sfârşitul colaborării, să zică: «mulţumesc, chiar a fost foarte bine». Fiind un om care a deschis nişte căi, s-a bucurat şi de recunoştinţa lui Vali Sterian. De câte ori îi rostea numele, Vali zâmbea… Vali, care avea nişte standarde morale şi nişte standarde ale prieteniei care erau numai ale lui. Cioculeţ avea clauza naţiunii celei mai favorizate”, mărturiseşte Aurel Mitran. Mircea Vintilă are o conştiinţă de artist singular cu totul şi cu totul specială. „El a povestit visele, venind din acea lume în care el, Doru Stănculescu, Vali Sterian, Mircea Florian, Marcela Saftiuc nu şi-au pus vreodată problema că ar trebui să facă ceva. Ştiau doar că ştiu cânte. Dacă publicul aplauda, veneau şi mai cântau. Lucrurile erau simple. Cererea şi oferta erau mai aproape de economia de piaţă decât acum. Nu trebuia băgat foarte mult combustibil pe foc”, analizează Aurel Mitran.

TRANSFUZIE DE SĂNGE

Cel mai scump lucru pe care l-au făcut împreună a fost proiectul „Tandreţuri”. „A fost primul care a zis: «Da! Este extraordinar. Hai s-o facem, foarte bună ideea, Aurici. Tu, ce părere ai? O să râdă lumea? Ne facem de baftă…». Are un umor special, te testează, îl suspectez de a fi un intelectual care, la un moment dat, a avut o transfuzie de sânge de la Moromete. Nu ştii, la sfârşitul discuţiei, dacă râde de tine, de el sau de proiectul pe care i-l propui”, spune Aurel Mitran.

Sursă: Jurnalul Naţional

  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: