Ciocu şi ultima lui piesă compusă

Reghin a avut între 7 şi 9 mai „Prima Iubire”, un festival naţional de chitară clasică şi folk, aflat la a treia strigare sau ediţie de (băgare de) seamă.

de Dana Andronie
11/05/2009

Premii în valoare de 2.400 de lei s-au împărţit celor mai buni concurenţi care s-au încumetat să urce pe scenă şi să cânte în faţa reghinenilor. Sorin Cristea a primit medalia de aur la secţiunea de chitară clasică (600 de lei, plus o Horă – o chitară de la mama ei de acasă).  La secţiunea folk, coroniţele s-au acordat în ordinea următoare: Premiul I – Mihai Călian (600 de lei), Premiul II – Adriana Andreica (500 de lei), Premiul III – Ionuţ Mangu (400 de lei).

Premiul special al juriului a fost adjudecat de grupul „Cleştar” – alcătuit din trei fete din Piatra-Neamţ. Nici una dintre artiste (în devenire) nu avea nici măcar buletin de identitate. Ce mai contează! Asta nu înseamnă că muzica ei era lipsită de identitate. Până una-alta, diploma îi va ţine loc de buletin.

Tot un premiu special a primit şi un „funcţionar public de muzică folk” – aşa cum s-a autointitulat Mircea Iordache. Pe lângă cei tineri şi neconsacraţi (încă) au urcat pe scena Casei de Cultură „George Enescu”: Silvan Stâncel, Alina Manole, Angela Kiss, Maria Gheorghiu, Adrian Ivaniţchi, Florin Săsărman, grupul Unde, Victor Socaciu, Mircea Vintilă.

Cel din urmă şi-a încheiat recitalul de lung-„metraj” (a cântat mai bine de o oră) cu următoarea replică: „Şi acum vă prezint ultima mea piesă compusă: «Un’te duci tu, mie lu le?»”. Bineînţeles că toată lumea din sală a izbucnit în hohote de râs şi în ropote de aplauze.

Sufletul „Primei Iubiri” este So rina Bloj, cea care are o mare vină – aşa cum a decretat prezentatorul festivalului şi cantautorul Florin Săsărman: „E prea modestă”. Modestia e bună, dar în cantităţi foarte mari dăunează totuşi sănă tăţii personalităţii care se află într-un exerciţiu al funcţiunii! În acest an, trei concurente din Chişinău şi-au exprimat dorinţa de a participa la festivalul de la Reghin. Din păcate, consulul român (nici nu merită să i se pomenească numele) nu le-a lăsat să ajungă la concurs. O lume tristă şi dezacordată…!

Sursă: Jurnalul Naţional

Anunțuri
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: